Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2023-11-01 10:53:40 +0200 După 2 luni de viață, poți trece la următoarea etapă, adică la activitățile care ajută la dezvoltarea copilului. Activități interesante pentru bebelușii de 2 luni

Activități interesante pentru bebelușii de 2 luni

Activități interesante pentru bebelușii de 2 luni 470 900
După 2 luni de viață, poți trece la următoarea etapă, adică la activitățile care ajută la dezvoltarea copilului.

Acum că a trecut și prima lună de la nașterea copilului, te poți concentra mai mult pe crearea unui program pe care atât tu, cât și copilul să îl respectați. Deja te descurci mult mai bine cu hrănirea și îngrijirea bebelușului, însă asta nu este tot.

1. Activități care îi dezvoltă abilitățile emoționale

Încearcă să pui în practică cel puțin o parte din activitățile de mai jos pentru a-ți ajuta copilul să se exprime cât mai bine.

- Uită-te în ochii lui și zâmbește-i. Încurajează-l să îți întoarcă zâmbetul de fiecare dată și vei vedea că într-un timp scurt îți va urma “sfatul”.

- De fiecare dată când îl ridici, spune-i că îl iubești și îmbrățișează-l. Chiar dacă este prea mic pentru a înțelege sensul cuvintelor, va percepe apropierea ca pe un lucru firesc și îi va fi mult mai ușor să își exprime sentimentele atunci când va fi cazul.

- Atunci când descoperă un lucru interesant și dorește să se joace cu el, oferă-i cu entuziasm zâmbindu-i și mărindu-ți ochii pentru a îl învăța să își exprime emoțiile prin expresii faciale.

- Cu cât vei comunica mai mult, cu atât mai repede va înțelege importanța exprimării emoțiilor. Chiar dacă bebelușul are doar 2 luni, este important să învețe despre dezvoltarea abilităților emoționale încă de mic.

       Te-ar putea interesa si Dezvoltarea copilului în luna a 2-a

2. Activități care îi dezvoltă abilitățile cognitive

- Încadrează copilul în poveștile pe care i le citești.

- Ține copilul în brațe și prezintă-i în detaliu cărți cu poze.

- Indică-i culori și imagini și spune-i denumirea fiecăreia.

- Jucăriile muzicale sunt distractive și educative. Alege-le pe cele care sunt colorate puternic pentru ca bebelușul să fie curios să o și atingă și să descopere jucăria din mai multe unghiuri.

- Când ieși cu copilul în parc, indică-i obiectele din jur și spune-i cum se numesc.

- Permite-i copilului să se întrețină cu jucării luminoase și muzicale pentru a stimula dezvoltarea senzorială.

       Te-ar putea interesa si Dezvoltarea celui de 1 lună

3. Activități pentru dezvoltarea fizică

- Pe măsură ce crește, este important ca în fiecare zi să petreacă timp pe burtă. Doctorul îți va putea spune când este momentul potrivit să începi “antrenamentele” și îți va indica și intervalul de timp potrivit pentru a face asta.

- Masează-i gâtul, umerii, brațele și picioarele pentru a întări rezistența acestor zone.

- Folosește-te de o jucărie colorată pentru a-ți determina copilul să facă puțină mișcare plasând-o la un metru distanță.

- Pune bebelușul în poziții care îi permit să se întindă pentru a îl ajuta să își tonifice mușchii.

    Te-ar pute interesa si Dezvoltarea la 3 luni

4. Activități pentru dezvoltarea abilităților sociale

- Interacționează cât mai mult cu bebelușul. Nu este nevoie să vorbești despre lucruri legate de copii sau să îți modifici vocea. Îi poți povesti despre activitățile tale zilnice într-o manieră normală.

- Asigură-te că bebelușul te aude și te ascultă. Rostește-i numele ori de câte ori ai ocazia pentru a realiza că te adresezi direct lui.

- Scoate-ți copilul din casă în fiecare zi și lasă-l să vadă oameni noi. Îl poți duce la reuniunile de familie sau în parc. Important este ca acesta să se obișnuiască și cu alți oameni, nu doar cu familia, pentru a nu fi speriat la o vârstă mai mare.

- Terapia cu atingeri își va ajuta copilul să se conecteze emoțional cu tine, ajutându-l astfel să stea mult mai calm și să doarmă mai liniștit.

Sursa: Momjunction.com

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI