Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2015-12-10 10:08:06 +0200 Televizorul este un instrument neutru și doar noi suntem capabili să îl transformăm fie într-un beneficiu, fie într-un lucru dăunător. Închide televizorul!

Închide televizorul!

Închide televizorul! 470 900
Televizorul este un instrument neutru și doar noi suntem capabili să îl transformăm fie într-un beneficiu, fie într-un lucru dăunător.

La fel ca în cazul tuturor aspectelor legate de copii, relația cu televizorul are două tăișuri. Părerile experților sunt împărțite, însă în privința televizorului specialiștii s-au pus de acord: televizorul este un instrument neutru și doar noi suntem capabili să îl transformăm fie într-un beneficiu, fie într-un lucru dăunător.

Ce spun experții despre relația copilului cu televizorul?

Majoritatea doctorilor sunt de părere că televizorul nu ar trebui să facă parte din viața copiilor mai mici de 2 ani. Motivul principal îl reprezintă schimbarea rapidă a imaginilor care afectează sistemul nervos al copiilor, putând declanșa crize. De aceea toate jocurile video sunt însoțite de avertismente (care se aplică și adulților) care încurajează jucătorii să ia pauze scurte și dese în timpul jocurilor lungi. Acest aspect trebuie stabilit cu copilul înainte de a începe jocul.

Televizor în camera copilului: Da sau nu?

Prezența televizorului în camera copilului poate declanșa un comportament haotic: pe măsură ce copilul crește, acesta poate aprinde televizorul ori de câte ori dorește, chiar și în timpul nopții, când programele nu sunt potrivite vârstei lor. Unii părinți preferă cealaltă extremă și interzic vehement copiilor să se uite la televizor. Este important să le oferi copiilor posibilitatea de a viziona programele favorite la televizor, evitând astfel să transformi televizorul în fructul oprit. Televizorul și jocurile au nevoie de un set de reguli care trebuie stabilite de comun acord și, totodată, trebuie respectate de toată lumea.

5 reguli pentru copiii care se uită la televizor

1. Timpul petrecut în fața televizorului trebuie să fie stabilit în prealabil. Astfel, atât copiii, cât și părinții devin telespectatori activi.

2. Ține televizorul oprit. Dacă nici unul dintre voi nu vrea să vizioneze ceva în mod special, atunci este recomandat să oprești televizorul. În caz contrar, acesta îi va distrage atenția copilului și îi va reduce concentrarea din cadrul altor activități (teme, jocuri, etc.).

3. Televizorul nu este o bonă. Găsește alte soluții pentru a-ți ține copilul ocupat. Sub nici o formă nu te folosi de televizor pentru a îi distrage atenția, nici măcar pentru o perioadă scurtă, pentru că poate deveni o obișnuință.

4. Dacă ai cablu sau internet, atunci este indicat să restricționezi accesul copilului la aceste mijloace de informare. Folosește-te de intrucțiunile și sfaturile companiei care furnizează aceste servicii.

5. O oră pe zi în fața televizorului este suficientă. Este mult mai benefic pentru dezvoltarea copilului ca acesta să-și petreacă timpul liber în activități creative sau active.

La ce se uită copiii la televizor?

Varientatea programelor poate funcționa în avantajul copiilor, însă doar dacă părinți se implică activ în selectarea programelor și a emisiunilor care sunt sigure și educative.

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI