Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2015-12-10 10:18:58 +0200 Un stil de viață sedentar nu va aduce altceva decât spulberarea visului de a avea un copil. Mișcarea și fertilitatea

Mișcarea și fertilitatea

Mișcarea și fertilitatea 470 900
Un stil de viață sedentar nu va aduce altceva decât spulberarea visului de a avea un copil.

Tot mai multe studii și statistici confirmă faptul că activitatea fizică este benefică fertilității, având în vedere că reduce hormonii de stres care sunt asociați problemelor de fertilitate. Totodată, activitatea fizică ajută la îmbunătățirea circulației sangvine și la buna funcționare a sistemului imunitar. Un stil de viață sedentar nu va aduce altceva decât spulberarea visului de a avea un copil.

Care sunt beneficiile pe care le oferă activitatea fizică fertilității?

- Reduce hormonii de stres care duc la apariția problemelor de fertilitate;

- Îmbunătățește circulația sangvină;

- Ajută la buna funcționare a sistemului imunitar. Mai exact, procedura este următoarea: atunci când suntem bolnavi sau răniți, diferite celule ale corpului produc substanțe chimice inflamatorii care pun sistemul imunitar în modul de alertă. Însă, această reacție afectează procesul de eliberare și implantarea ovulului, punând astfel piedici concepției. Exercițiile regulate echilibrează situația prin întărirea sistemului imunitar, astfel încât să poată face față situațiilor de urgență (prejudiciu sau boală) fără a activa produsele chimice inflamatorii menționate mai sus.

- Crește nivelul de energie și apetitul sexual;

- Ajută la eliminarea senzației de oboseală. Ia în considerare faptul că un somn profund și liniștit este benefic pentru stabilirea unui echilibru hormonal, reducând totodată stresul.

- Echilibrează nivelul de estrogen care este asociat îmbunătățirii fertilității;

- Crește nivelul de testosteron care este răspunzător pentru forța fizică și libidou;

- Ajută la menținerea greutății, care este un factor cheie în fertilitatea unei femei.

Atenție!

Dacă exagerezi cu ativitatea fizică, poți obține efecte contrare. Presiunea ridicată a corpului poate afecta fertilitatea. De aceea este recomandat să reduci intensitatea exercițiilor dacă te lovești de următoarele simptome:

- Oboseală care persistă chiar și după încheierea antrenamentului;

- Dureri musculare care devin cronice;

- Somn tulburat;

- Ritm cardiac ridicat chiar și când te odihnești;

- Lipsa menstruației;

- Leziuni serioase.

Exercițiile regulate ajută fertilitatea, însă atunci când vine vorba de ciclism, lucrurile se schimbă. Șaua bicicletei are o mulțime de pericole ascunse care pot afecta capacitatea de reproducere. Mai exact, dacă vei petrece multe ore pe șa, corpul va fi supus șocului de ciclism, fapt care cauzează atât dificultate la urinare, cât și probleme în zona fertilității. Într-adevăr, riscul pentru bărbați este mai mare, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțe la pasiunea lor. Așadar, ce pot face fanii ciclismului?

- Pot utiliza o șa cu design ergonomic care reduce stresul asupra oaselor;

- Pot folosi bicicleta fără a exagera și pot lua pauze ori de câte ori simt că amorțesc;

- În momentul în care simt cel mai mic disconfort ar trebui să viziteze un urolog;

- Este indicat să se evite folosirea pantalonilor scurți lycra, deoarece cresc cu ușurință temperatura, reducând în cele din urmă numărul spermatozoizilor;

- Pot opta pentru un mountain bike care necesită mai puțin timp pe șa, reducând astfel presiunea aplicată pe nervi și vasele de sânge ale organelor genitale.

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI