Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2016-08-10 16:10:48 +0300 La 10 ani de la moartea tatălui său, o mireasă a fost condusă la altar de către bărbatul care a primit inima acestuia. O nuntă de poveste

O nuntă de poveste

O nuntă de poveste 470 900
La 10 ani de la moartea tatălui său, o mireasă a fost condusă la altar de către bărbatul care a primit inima acestuia.

Orice fetiță visează cum va fi ziua nunții ei. Nici în cele mai negre vise ale sale nu se gândește că nu își va găsi dragostea, că nu va putea să își îndeplinească toate dorințele sau că nu își va avea părinții alături în cea mai importantă zi a vieții sale.

Însă, viața nu este de cele mai multe ori dreaptă și ne rezervă episoade neplăcute care în loc să ne facă mai fericiți, ne fac mai puternici. Acesta a fost și cazul lui Jeni Steipen, o femeie care și-a pierdut tatăl în urmă cu 10 ani și, odată cu acesta, și șansa de a avea o nuntă ca în povești.

Michael Stepien, tatăl lui Jeni, a fost ucis în anul 2006 în urma unui jaf, însă acesta era donator, iar inima lui a putut să salveze o altă viață. Arthur Thomas este bărbatul care a primit o nouă șansă la viață datorită lui Michael. Fiind profund recunoscător pentru gestul lipsit de egoism al lui Michael, Arthur a decis să îi mulțumească familiei, iar de atunci au menținut legătura, însă doar prin scrisori.

Cu puțin timp înainte de nuntă, Jeni i-a propus lui Arthur să țină locul tatălui ei, iar acesta a acceptat fără să ezite, fiind astfel o oportunitate fantastică pentru a se cunoaște pe viu. Jeni a fost profund emoționată de gestul lui Arthur și a primit poate cel mai frumos cadou de nuntă de la acesta: șansa de a simți cum încă bate inima tatălui ei.

Sursa: Babble.com

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI