Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2024-04-02 13:47:18 +0300 Dacă ești o proaspătă mămică plină de întrebări, aici vei găsi răspunsul la cele mai frecvente întrebări privind recuperarea după naștere. Recuperarea după naștere

Recuperarea după naștere

Recuperarea după naștere 470 900
Dacă ești o proaspătă mămică plină de întrebări, aici vei găsi răspunsul la cele mai frecvente întrebări privind recuperarea după naștere.

Ai născut și acum ești mamă cu acte în regulă. Află tot ceea ce te așteaptă, pentru a nu avea surprize. Totodată, descoperă cât timp vei rămâne în spital, cât de mult va dura sângerarea după naștere și când îți vei reîncepe viața sexuală.

Cât timp vei rămâne în spital?

Dacă nașterea a decurs normal, fără complicații, vei fi internată 3 sau 4 zile. Dacă ai născut prin cezariană, atunci vei rămîne în spital 4 sau 5 zile, în funcție de recomandarea doctorului.

Cât de mult va dura sângerarea după naștere?

De obicei, între 3 și 6 săptămâni. Imediat după naștere, apar pierderi sangvine, cunoscute și sub denumirea de lohii. Acest proces continuă pentru mai multe zile, schimbându-și treptat culoarea (la început este roșu, apoi roz, iar spre final capătă o culoare închisă). Durează în medie 10-12 zile, dar există posibilitatea ca durata acestuia să se extindă sau contracte, după caz. Totuși, după această perioadă sângerările ar trebui să fie minime. În caz contrar, este recomandat să ceri sfatul obstetricianului.

Este recomandată folosirea absorbantelor și nu a tampoanelor, deoarece acestea pot cauza infecții. Abia după primul ciclu menstrual vei putea reveni la folosirea tampoanelor.

Când vei avea prima menstruație?

În 6 saptămâni. Perioada se poate extinde, dacă ești una dintre mamele care alăptează. Primul ciclu mestrual poate să reapară în prima lună, la 40 de zile după nașterea copilului sau, dacă alăptezi, e posibil să nu reapară în toată perioada alăptării. Fiecare corp este diferit și tocmai de aceea nu se aplică o regulă generală. Ai în vedere faptul că lipsa unui ciclu mestrual nu înseamnă că nu poți să concepi. Așadar, fii foarte atentă dacă nu îți dorești o altă sarcină.

Când îți poți relua activitatea sexuală?

Oricând te simți pregătită. La început este posibil să simți un ușor disconfort, însă dacă durerea este puternică și persistă, este indicat să îți informezi doctorul. Acesta îți poate oferi sfaturi și chiar soluții concrete. Și nu uita! Chiar dacă menstruația nu a revenit, asta nu înseamnă că nu poți rămâne însărcinată.

Recuperarea după o naștere prin cezariană

Chiar dacă medicina a avansat și femeile pot da naștere copiilor mult mai ușor, cezariana este totuși o operație. Primele zile postoperatorii sunt tratate cu analgezice și în decursul acestei scurte perioade corpul se recuperează aproape complet. Este indicat să faci mișcare cât mai rapid, fără a-ți pune în pericol sănătatea. Chiar dacă la început va fi puțin dificil, în doar câteva zile nu vei mai simți efortul. Evită să ridici greutăți, cu excepția copilului tău și odihnește-te suficient în toată această perioadă.

Durere în organele genitale

- Perineul (spațiul din jurul vaginului), de cele multe ori este negru și umflat după naștere.

- Dacă ai copci, ele vor fi absorbite de către organism în următoarele 10 zile. Constipația poate fi prezentă din cauza fricii de cusături. Ia supozitoare speciale cu glicerină și vei observa o îmbunătățire semnificativă.

-Dacă durerea este intensă, poți lua calmante, însă întotdeauna cu sfatul medicului, mai ales dacă alăptezi.

- Spală zona cu apă călduță după urinare și folosește un antiseptic special după utilizarea toaletei.

- Pentru evitarea umflăturilor și durerilor, clătirile cu apă sărată sunt cele mai recomandate. Sarea este antiseptic și ajută țesuturile să fie sănătoase și puternice. Dacă ai hemoroizi, poți pune un tampon cu gheață pe suprafața acestora, după ce te-ai spălat bine cu apă rece și ai aplicat o cantitate mică de ulei de măsline. Desigur, există unguente foarte eficiente, care ajută semnificativ la ameliorarea durerilor.

Durere în abdomenul inferior după naștere

Aceasta se datorează faptului că uterul revine la forma și dimensiunea normală. Uterul are nevoie de aproximativ 6 săptămâni pentru a reveni la poziția sa inițială. Durerea dată de contracții este intensă în primele zile, dar dispare treptat. Ultimele dureri, așa cum sunt numite, sunt ușoare la primul copil și mai severe începând cu cel de-al doilea. Puteți folosi analgezice pentru ameliorarea acestora.

Controlul postnatal

Ar trebui să aibă loc între a patra și a șasea săptămână după naștere. Medicul va verifica presiunea, sânii și mameloanele. El va verifica, de asemenea, greutatea dumneavoastră, dacă uterul are contracții normale și va examina abdomenul. În cele din urmă, medicul va executa un examen intravaginal și un test Papanicolau. Dacă ați născut prin cezariană, medicul va verifica și cusăturile.

Statutul psihologic

În primele zile, vei simți o varietate de emoții. Pe de o parte, un sentiment de iubire, entuziasm, bucurie și pe de altă parte, frică sau anxietate, însă acestea sunt datorate necunoscutului. Primele zile sunt puțin mai dificile, însă treptat totul va reveni la normal.

Ce este depresia postnatală?

După naștere, este posibil să te confrunți cu diferite stări contradictorii într-un timp foarte scurt. Mai exact, poți plânge sau râde fără un motiv anume. Acestă situație nu este nicidecum una alarmantă.

Acestea sunt schimbări emoționale tipice de care se lovesc toate femeile care abia au născut. Cu toate acestea, în cazul în care suișurile și coborâșurile emoționale sunt de lungă durată și emoțiile negative depășesc pragul critic, trebuie să acționezi rapid și să ceri ajutor specializat.

Care sunt simptomele depresiei postnatale?

  • Pierderea interesului;
  • Lipsa poftei de mâncare;
  • Somnolență excesivă;
  • Plânsul fără un motiv concret;
  • Lipsa de interes privind copilul;
  • Tendințe suicidale.

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI