Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2024-01-15 16:27:27 +0200 O viitoare mamă a descoperit că cel care îi cauza alergiile din timpul sarcinii era chiar copilul său. "Sunt alergică la copilul meu!"

"Sunt alergică la copilul meu!"

"Sunt alergică la copilul meu!" 470 900
O viitoare mamă a descoperit că cel care îi cauza alergiile din timpul sarcinii era chiar copilul său.

Fiona Kerrigan nu putea fi mai fericită în momentul în care a aflat că așteaptă un copil. Însă, în doar a treia lună de sarcină, lucrurile s-au schimbat radical.

Tânăra gravidă a observat că imediat ce a intrat în cel de-al doilea trimestru a avut parte de o reacție alergică severă pe aproape toată suprafața abdomenului. Aceasta a fost inițiat diagnosticată cu erupție polimorfă de sarcină, fiind cauzată în principal de lipsa elasticității pielii și întinderea exagerată a acesteia.

Această afecțiune este o dermatoză specifică a sarcinii care se manifestă prin apariția unor papule mici, roz și umflate în zona abdomenului. De asemenea, se poate extinde și pe coapse sau alte părți ale corpului, fiind mai frecventă la prima sarcină a unei femei, când pielea abdomenului este mai puțin elastică.

Însă, Fiona a făcut parte din categoria femeilor mai puțin norocoase, confruntându-se pe toată perioada ultimelor 2 trimestre de sarcină cu o versiune acută de erupție polimorfă. Chiar dacă papulele au apărut inițial pe abdomen, în scurt timp tot corpul Fionei a fost acoperit de o reacție alergică severă, oferită chiar de copilul acesteia.

Din fericire, Fiona reușit să își păstreze calmul și să ducă până la final sarcina, dând naștere lui Leon, un copil extraordinar care a reușit să o facă să uite toate greutățile pe care le-a avut în timpul sarcinii.

Sursa: dailymail.co.uk

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI