Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
Dezvoltarea copilului de 15-18 luni. Dezvoltarea copilului de la 15 la 18 luni

Dezvoltarea copilului de la 15 la 18 luni

Dezvoltarea copilului de la 15 la 18 luni 230 330

Cele 7 domenii principale de dezvoltare ale copilului între 15 și 18 luni evoluează rapid. Este de datoria părinților să ofere stimuli în mod continuu și să încurajeze relația copilului cu obiectele, pentru a-l ajuta la rafinarea alegerilor sale.

Corpul și ritmul de dezvoltare

În rândul copiilor, ciferențele individuale cu privire la dimensiunile corpului sunt mari și, cu cât trece timpul, acestea devin și mai mari. De asemenea, diferențele sunt identificate și între cele două sexe. Băieții sunt mai mari, dar prezintă și o mai mare eterogenitate a parametrilor fizici. Schimbarea în aspectul fizic al copilului va fi impresionantă. Fața și corpul nu vor aminti de copilul din trecutul apropiat. Unghiurile feței vor fi mai vizibile, membrele, în special picioarele, vor fi mai musculoase (datorită activității intense) și abdomenul va deveni mai puțin umflat. În privința greutății, gama de dimensiuni constatată în limita normalului este foarte mare.

Mobilitatea și controlul mișcărilor subtile

Activitatea cinetică a copilului se extinde și se îmbogățește. În această etapă, copilul poate sta în picioare pentru o scurtă perioadă în poziția verticală, dar în scurt timp va reuși să facă primii lui pași. În acest stadiu, primii pași sunt susceptibili, dar trecerea de la mersul de-a bușilea la mersul pe jos nu se face de la un moment la altul. Acest proces are nevoie de timp. Mișcările subtile vor deveni tot mai structurate. Treptat, copilul va putea prinde obiecte mici, cu degetul arătător și degetul mare, deoarece coordonarea degetului mare cu celelalte degete este deplină. Mișcările copilului sunt reacțiunile la stimulii externi sau interni, fiind intense prin implicarea intregului corp. Aceste mișcări necesită stocuri mari de energie vitală, iar la această vârstă copilul va începe să dea semne de oboseală.

Gândirea și fantezia

Atunci când se confruntă cu o problemă, modifică acțiunile deja cunoscute pentru a o rezolva. Acțiunile sale nu sunt întâmplătoare, ca până acum, dar face încercări, combinări, etc. urmărind și înregistrând rezultatele. Cu alte cuvinte, copilul pune în aplicare ingeniozitatea sa.

Relația cu obiectele

În această fază, începe să perceapă că obiectele rămân, chiar dacă nu are contact vizual cu ele. Pentru copilul de 6 luni, ceea ce nu se vede, pur și simplu nu există. Acum, permanența obiectelor începe să fie înțeleasă de către copil. Mișcările lui încep să aibă un scop. Acesta poate chiar repeta o acțiune ce i s-a părut interesantă. De exemplu, în cazul în care a învățat că atunci când aruncă un obiect un altul se va muta (de exemplu, o minge poate arunca jos o păpușă  care stă în picioare), poate provoca el însuși întregul proces (lovind păpușa cu piciorul).

Limbajul

Și în această etapă este important să discutăm calm cu copilul și în nici un caz să nu repetăm cuvintele la modul propriu imperfect. Nu vorbim copilărește, dar pronunțăm cuvintele în mod corespunzător, evitând concepte complicate și greu de înțeles. Cel mai important lucru pe care le putem oferi copilului, pentru a-i facilita îmbunătățirea limbajului, este experiența.

Sentimentele

Copilul de această vârstă începe să simtă nevoia de a demonstra că este independent, ceea ce contrazice anxietatea de separare, cu care încă se confruntă. Este nevoie de răbdare și atenție. Pe de parte dorește să fie în mod constant cu părinții (mai ales cu mama) și revendică prezența acestora, pe de altă parte, va reacționa atunci când dorești să îi oferi ajutor la unele dintre activitățile sale (de ex. în timp ce se joacă cu o jucărie). Este important de știut că ambele comportamente sunt semne normale ce ne arată că în continuare copilul crește. 

Sociabilitatea și prietenii

După primul an, copilul pare antisocial. Va plânge când cineva în afară de părinții săi îl va lua în brațe. Jocul cu cei de vârsta lui va avea un impact puternic. Copilul de această vârstă nu poate înțelege sensul împărțirii și nu are sens să îl forțezi în această direcție. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să încurajezi izolarea copilului. În schimb, trebuie adus în contact cu alte persoane, organizate întâlniri cu alți copii de vârsta lui sau mai mari, frecventate locuri de joacă sau să fie invitați prieteni acasă. Pentru a evita certurile și privarea copilului de contactul cu alții de vârsta lui, asigură-te că ai mai multe jucării la dispoziție pentru a se putea juca în mod adecvat toți copiii.

Articole similare


PARTENERI