Descoperă care sunt cele mai importante semne pe care nu ar trebui să le ignori în perioada sarcinii!
1. Sângerarea
Sunt câteva cauze ale sângerării în timpul sarcinii. De exemplu, dacă sângerarea este acompaniată de durere abdominală și crampe care seamănă cu cele de la menstruație în cadrul primului trimestrul, aceasta poate indica o sarcina ectopică în care fătul se dezvoltă în afara pântecului. Aceasta este o situație pentru care trebuie să mergi la medic.
2. Greața severă și vomitatul
Acesta te poate deshidrata excesiv, ceea ce nu este deloc bine pentru bebeluș.
3. Bebelușul nu mai lovește la fel de des
Sunt o mulțime de cauze pentru care bebelușul ar putea să fie mai puțin activ, unele fiind minore. Însă, stresul, problemele nutritive, o ruptură prematură a membranei, etc. sunt câteva cauze care ar putea dăuna sarcinii dacă alegi să nu mergi la doctor.
Te-ar putea interesa si: 5 “surprize” ale sarcinii
4. Contracțiile premature
Dacă apar la începutul celui de-al treilea trimestru, acestea pot reprezenta un semn al travaliului prematur.
5. Ruperea apei
Uneori, femeile însărcinate întâmpină reale dificultăți în a face diferența între ruperea apei sau o urinare minoră. Este indicat să verifici de fiecare dată care este situația, mai ales dacă ești aproape de termen.
Te-ar putea interesa si: Beneficiile sarcinii
6. Dureri de cap severe și persistente
Alături de acestea, durerea abdominală, umflarea și problemele de vedere în al treilea trimestrul pot indica preeclampsia.
7. Simptome de gripă
Femeile gravide sunt mai sensibile și predispuse gripei, fapt pentru care este recomandat vaccinul antigripal.
Sursa: Pregnancyvideo.com
Comentarii