Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2019-07-25 18:35:21 +0300 Utilizarea cremelor cu anestezice locale la nou născuți și sugari, modalitate de a contracara durerea provocată de unele proceduri medicale

Utilizarea cremelor cu anestezice locale la nou născuți și sugari, modalitate de a contracara durerea provocată de unele proceduri medicale

Utilizarea cremelor cu anestezice locale la nou născuți și sugari,  modalitate de a contracara durerea provocată de unele proceduri medicale 470 900
Cremele cu anestezice locale reduc durerea

"Durerea este un fenomen natural care însoțește multe proceduri medicale. Dar medicamentele actuale permit diminuarea în siguranță a acestei dureri. Frica de ac poate fi împiedicată să apară sau atenuată prin controlul durerii asociate injectărilor, încă de la cele mai fragede vârste.

Durerea datorată prelevării sângelui, administrării medicamentelor pe cale injectabilă sau unor intervenții chirurgicale minore este un eveniment neplăcut fizic și emoțional atât pentru copilul care o suportă cât și pentru părinții acestuia.

Anestezicele locale sunt medicamente care, aplicate la nivelul pielii, scad senzația dureroasă, realizând o stare trecătoare de amorțire a pielii. Lidocaina și prilocaina sunt astfel de medicamente.

Cremele care conțin anestezice locale sau combinații ale acestora se pot folosi pentru a bloca durerea la nivelul pielii înainte de o înțepătură (injecție, montarea unei branule sau recoltarea de sânge) sau de o operație chirurgicală minoră la nivelul pielii, precum îndepărtarea unor veruci. Crema cu lidocaină și prilocaină se poate folosi în siguranță la nou-născuți și sugari. Proceduri frecvente precum vaccinările și puncția venoasă pot fi realizate după aplicarea cremelor cu anestezice locale fără a fi însoțite de durere și disconfort.

Crema se aplică pe piele într-un strat gros, în cantitate mai mare acolo unde urmează să fie introdus acul, și nu se masează. Zona pe care se aplică crema se acoperă cu un pansament (folie de plastic), care menține crema în contact cu pielea permițându-i să acționeze. Acest pansament ocluziv se îndepărtează înaintea efectuării procedurii. Durata de aplicare și cantitatea aplicată depind de vârsta copilului, pentru că la vârste mai mici pielea este mai subțire și sensibilitatea la medicament este mai mare. La nou născuți și sugari până în 2 luni, se aplică maxim la 1 g de cremă pe o suprafață de piele nu mai mare de 10 centimetri pătrați; crema se menține în contact cu pielea cel mult 1 oră și este permisă o singură aplicare în 24 de ore. La sugari cu vârstă între 3 luni și un an, se aplică până la 2 g cremă, pe maxim 20 centimetri pătrați de piele; durata aproximativă de aplicare este de o oră, dar crema poate fi menținută în contact cu pielea maxim 5 ore; în 24 de ore pot fi aplicate 2 doze, la distanță de minim 12 ore. La copiii cu dermatită atopică, durata de aplicare nu trebuie să fie mai mare de 30 de minute.  Cremele cu anestezice locale nu se folosesc la prematuri cu vârstă gestațională sub 37 de săptămâni.

Pentru că nu trebuie să doară, este important ca medicul să prescrie astfel de creme cu anestezice locale."

Articol scris de Prof. Dr. Farm. Simona Negreș

Comentarii

Neutral avatar

PARTENERI