Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2015-12-02 10:51:44 +0200 Cât de mult își poate pune un tată amprentra asupra fiicei sau fiului său? Va avea acesta impact asupra identității sexuale, caracterului sau emoțiilor copilului? Nu-i ușor să fii tată...

Nu-i ușor să fii tată...

Nu-i ușor să fii tată... 470 900
Cât de mult își poate pune un tată amprentra asupra fiicei sau fiului său? Va avea acesta impact asupra identității sexuale, caracterului sau emoțiilor copilului?

Rolul figurii paterne

De regulă, mama este aceea care introduce tatăl în viața copilului, având în vedere că petrece mai mult timp cu acesta. Treptat, copilul va conștientiza prezența tatălui și rolul acestuia în familie. Totodată, copilul va înțelege mai multe despre relația părinților lui și sentimentele care îi unesc pe aceștia.

De ce este atât de importantă prezența unui tată într-o familie?

Tatăl joacă un rol de reglementare în relația copilului cu mama sa. Astfel, copilul va înțelege că există nu doar una, ci două persoane care pot interveni ori de câte ori este nevoie. Lipsa unui tată nu este întotdeauna benefică pentru relația mamă-copil, în ciuda așteptărilor, determinând mama să devină mult prea protectivă și exagerată. Prezența tatălui într-o familie este necesară pentru stabilirea unui echilibru, care cu greu poate fi atins doar de către mamă.

Relația tată-fiică

Tatăl reprezintă încă din primii ani de viață un model pentru fiica sa. Dacă un tată este apropiat de fiica lui și reușește să aibă o relație armonioasă cu soția, atunci acesta va reuși să îi ofere fetei sale siguranța de care are nevoie. Totodată, acest aspect se va reflecta și în viitoarele relații pe care le va avea cu cei de sex opus, fiind tentată să aleagă un partener asemănător tatălui său.

O bună relație tată-fiică nu poate să fie decât benefică pentru aceasta, deoarece îi va oferi încredere și nu va simți teama de respingere sau de a fi folosită.

Relația tată-fiu

Rolul principal al unui tată este acela de a ajuta fiul să își descopere identitatea sexuală. Băieții tind să fie mult mai apropiați de tații lor, însă asta nu exclude implicarea mamelor. Tatăl trebuie să fie prezent încă din primele zile de viață ale copilului, pentru a crește interacțiunea și nivelul de implicare treptat.

Ce se întâmplă cu un băiat dacă tatăl este distant?

- Un tată distant sau unul indiferent va răni sentimentele băiatului său și îl va afecta la nivel emoțional.

- Copilul se va strădui să obțină validarea tatălui său, ceea ce îl poate face nefericit, neîncrezător în propriile puteri sau poate avea repercusiuni chiar și asupra dezvoltării sale.

- Dacă nu are parte de stabilitate și sfaturile tatălui, acesta nu își poate dezvolta pe deplin personalitatea.  

- În plus, în cazul în care băiatul crește cu un tată absent, el se va simți în mod constant incomplet, neavând valori stabile, suport sau o personalitate puternică. Odată cu trecerea timpului, el nu va reuși să se concentreze pe un anumit scop, să ia inițiative, să facă alegeri, să fie capabil să-și identifice dorințele și să le susțină. Iubirea va fi confundată cu logica, dorința sexuală cu nevoia de tandrețe si de acceptare, iar rezultatul va fi următorul: băiatul nu va capabil să ia o decizie obiectivă, matură, fiind neîncrezător în privința forțelor și dorințelor sale.

- Dacă un băiat crește într-un mediu în care tatăl sau mama nu îl sprijină, atunci acesta poate deveni foarte dezorganizat. Acesta poate apela la tot felul de jocuri sexuale pentru a simți că deține controlul. În principiu, oamenii din această categorie refuză dragostea și privesc viața ca pe un concurs.

- O relație tensionată cu tatăl poate determina copilul să se atașeze mai mult de mamă. Dacă aceasta devine un personaj predominant în viața copilului, atunci copilul este posibil să se transforme în ‘băiatul mamei’, care nu este capabil să se descurce singur și care nu are dorințe, nevoi, ambiții individuale, ci doar pe acelea stabilite de către mamă.

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI