Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2016-04-05 15:19:24 +0300 Nu, nu este o utopie... Mamă, singură și fericită

Mamă, singură și fericită

Mamă, singură și fericită 470 900
Nu, nu este o utopie...

Nu este ușor să crești copilul singură, însă sunt o mulțime de alte lucruri la fel dificile ca experiența maternității: să înveți o limbă străină, să găsești o persoană care să te accepte cu toate defectele sau să te uiți pentru a mia oară la același episod al desenelor animate preferate. Totul ține de perspectivă.

Însă, a fi un părinte singur oferă și anumite avantaje...

Mai multă dragoste!

Da, este adevărat. Indiferent că tatăl copilului se implică activ sau nu în viața acestuia, tu vei rămâne întotdeauna părintele preferat și vei avea parte de toată dragostea pe care o are de oferit omulețul tău. Relația cu copilul este mult mai apropiată, ceea ce echivalează cu mai multe îmbrățișări și sărutări. Cum ar putea cineva să nu aprecieze asta?

Liniștea

Certurile cu partenerul sunt înlocuite de momentele fericite, amuzante și de neuitat pe care ți le oferă copilul. Mediul în care se dezvoltă copilul este unul echilibrat și sănătos, ceea ce ar fi putut fi greu de atins dacă tensiunea și-ar fi făcut apariția zilnic între tine și partenerul de viață.

Prioritatea

Ideile tale au prioritate. Asta nu înseamnă că nu respecți părerile tatălui copilului. Numai că nu vei fi nevoită să te consulți sau contrazici, după caz, pentru orice fleac. Poți începe diversificarea bebelușului așa cum ți-a recomandat pediatrul, îi poți organiza programul în așa fel încât să nu îl suprasoliciți și să îți oferi și ție puțin timp liber pentru hobby-uri sau odihnă.

Exemplul puternic

Dacă îți crești copilul singură, îl vei învăța prima lecție de viață: Orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat. Oricine știe sau cel puțin bănuiește cât este de dificil să crești un copil. Fiecare zi este o provocare, iar femeile care reușesc să se descurce fără ajutorul partenerului ar trebui declarate eroine. Astfel, îi vei oferi copilului tău oportunitatea de a  face cunoștință cu una dintre cele mai puternice persoane.

Dezvoltarea personală

Ceea ce nu subliniază nimeni este faptul că este incredibil de dificil să crești un copil singură, însă te ajută să te dezvolți pe mai multe planuri. Realizezi că nu există probleme fără soluții, că tristețea și fericirea sunt temporare și apreciezi din ce în ce mai mult valoarea lucrurilor simple.

Sursa: Popsugar.com

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI