Romania
info@babyspace.com.ro +40 21 203 89 69
2016-09-27 13:23:52 +0300 Descoperă cum arată experiența a 3 nașteri prin ochii unei mame care ”le-a văzut pe toate”! O mamă, 3 nașteri

O mamă, 3 nașteri

O mamă, 3 nașteri 470 900
Descoperă cum arată experiența a 3 nașteri prin ochii unei mame care ”le-a văzut pe toate”!

La prima sarcină, nici o femeie nu știe la ce să se aștepte. Sigur, se documentează, citește diverse cărți articole, schimbă informații cu alte mame sau cere mai multe detalii doctorului. Însă niciodată teoria nu s-a apropiat de realitate.

Prin aceleași situații au trecut o mulțime de femei, iar una dintre ele – care are experiența a 3 nașteri diferite – a decis să împărtășească o parte din experiențele ei și cu restul mamelor sau al viitoarelor mămici

  • Prima experiență – Naștere naturală cu epidurală

”Am născut fix în cea de-a 40-a săptămână. Doctorul meu pleca în vacanță și mi-a recomandat să nasc natural, însă copilul nu avea de gând să își facă apariția, așa nașterea a fost una provocată. Deja sarcina era incomodă, așa că am acceptat, gândindu-mă că totul va fi mai simplu. Nu a fost deloc așa. Travaliul a fost unul intens, lung și după câteva ore de plâns, vomat și panică, am decis să încerc epidurala.

Contracțiile se simțeau chiar și în urma epiduralei, însă corpul s-a mai relaxat pe parcurs. Dilatarea a fost bruscă, fapt pentru care am avut nevoie de suturi după naștere, însă nimic nu mai conta pentru că tot ce îmi doream era ca totul să se termine pentru a-mi ține copilul în brațe.

Fetița mea a avut în jur de 3 kilograme și a fost albastră la naștere, primind nota 2, însă în doar câteva momente și-a revenit primind o notă de 9. Doctorul mi-a comunicat ulterior că am avut noroc pentru că puteau exista mai multe complicații dacă bebelușul era mai mare.

Nașterea m-a extenuat atât fizic, cât și psihic, însă faptul că îmi puteam ține fetița în brațe mi-a dat mai multă putere decât aș fi crezut. Este extrem de greu să naști natural, dar merită.”

AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: Dezvoltarea fătului săptămână cu săptămână

  • A doua experiență - Cezariana

”Al doilea copil și-a făcut apariția în urma unei cezariane de urgență. Totul a fost pe fugă, însă grijile și panica le-am simție la intensitate maximă. A doua sarcină avea 37 de săptămâni și în timpul cezarianei mi-am avut soțul alături care încerca să mă liniștească, deși era la rândul lui panicat. Am născut ascultând medicii cum își povesteau nimicuri în timp ce îmi treceau cele mai urâte scenarii prin cap.

Al doilea bebeluș a avut dificultăți respiratorii și nu am putut să îl văd preț de 4 ore în care nu m-am oprit din plâns. Stigmatul cezarianei este foarte real și am simțit că am dat greș pentru că nu am putut naște natural. Faptul că nu am putut să îmi țin copilul în brațe și să îl alăptez imediat după naștere m-a făcut să mă simt extrem de singură. Însă, imediat ce mi-am văzut copilul, am știut că cezariana a fost decizia potrivită.

Perioada de recuperare a fost mai lungă decât la prima sarcină, însă m-am descurcat. Mi-a luat aproximativ un an să revin persoana de dinainte de a doua naștere, însă faptul că am alăptat și că am petrecut timp cu copilul, dar și singură, m-a ajutat să devin o mamă mai bună.”

  • A treia experiență – Nașterea naturală după cezariană

”În timpul sarcinii, ginecologul m-a întrebat de mai multe ori dacă am programat cezariana, însă i-am spus că vreau să nasc natural cel de-al treilea copil. Acesta mi-a calculat șansele de a naște așa cum doream și imediat cum am primit acordul lui, m-am decis.

Contracțiile au început de acasă, dar am apucat să fac puțină mișcare, să îmi fac un duș și să mă aranjez pentru cel de-al treilea copil. Atunci când contracțiile erau prea puternice pentru a mai putea vorbi, am mers la spiral.

Nu am mai fost de acord cu epidurala de această dată, iar totul s-a desfășurat mult mai rapid. Apa mi s-a rupa la scurt timp după ce am ajuns la spital și în aproximativ 30 de minute am dat naștere unui nou membru al familiei.”

AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: Adevărul gol-goluț despre travaliu și naștere

Ce doresc să transmit viitoarelor mame?

”Nu există o manieră perfectă pentru a naște. Toate aceste variante implică timp, extenuare, durere, foamete și o perioadă de recuperare. Totul ține de sarcina fiecărei femei, de starea fătului și, evident, de starea mamei, iar decizia trebuie luată fără a omite unul dintre acești factori.”

Sursa: Parenting.com

Comentarii

Neutral avatar

Articole similare


PARTENERI